Produsul a fost adăugat

Sari la conținut

🚚 Transport rapid | 2-3 zile lucrătoare! 🚚

    TIC PITIC – Zilele Small size #10

    TIC PITIC – Zilele Small size #10

    Ultimul weekend al lunii ianuarie înseamnă pentru Teatrul Ion Creangă timp și spațiu pentru cei mici. Cea de-a X-a ediție a evenimentului TIC PITIC – Zilele Small size are loc în perioada 26-28 ianuarie, atât la Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23), cât și la Sala Mare (Str. Piața Amzei 13). Spectacole din străinătate, din țară, dar și din repertoriul TIC, ateliere educative și senzoriale vor avea loc sub forma unui mic festival dedicat celor mai mici – de la 6 luni la 6 ani.

    În plus, în acest an, toate teatrele membre ale rețelei internaționale Small size, respectiv și Teatrul Ion Creangă, vor organiza activități în cadrul acestui eveniment sub egida temei „Tree stories”. Însă, termenul din limba engleză se poate traduce atât cu înțelesul de cifra „trei”, cât și prin înțelesul substantivului „copac”. Astfel, au fost selectate trei trupe cu trei spectacole, iar toate au și povești aproape de natură.

    Pentru Teatrul Ion Creangă, ediția din acest an a evenimentului TIC PITIC – Zilele Small size este una aniversară. De 10 ani, în luna ianuarie ușile Teatrului sunt deschise pentru cei mai tineri spectatori, având milioane de motive de curiozitate și joacă. În acest an vor participa două companii de teatru din străinătate – Teatrul Flores Danza (Mexic), cu spectacolul „Lasă-ți visele să zboare” (2+) și Escena Miriňaque (Spania), cu spectacolul „tÁ” (2+). Din țară, vor veni prietenii de la Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea cu spectacolul „Norr în lumea culorilor” (0-3). Teatrul Ion Creangă va juca spectacolele sale – „Fără frică” (3-6) și „Ursul păcălit de vulpe” (3-6).

    Din program nu va lipsi un workshop special susținut de artistul Fernando Leija Flores (Mexic) – „Corpul în mișcare. Atelier creativ de dans”, pentru părinții și copiii între 2 și 6 ani. Împreună vor descoperi cât de frumos se pot juca împreună într-un mod creativ și artistic. Totodată, Marius Boboc, tânărul actor al Teatrului Ion Creangă, va susține un alt atelier pentru întreaga familie, în care vor descoperi modalități de mișcarea împreună, într-un mod unic și foarte distractiv – „Primii pași de dans. Atelier de mișcare”.

    De asemenea, Julieana Drăghici, actrița Teatrului Ion Creangă va susține un atelier pentru cei foarte mici (6-12 luni), unde vor descoperi culori, forme și sunete într-un spațiu infinit al imaginației – „Curcubeul emoțiilor. Atelier senzorial”. Cei un pic mai mari (3-6) sunt așteptați la două ateliere speciale susținute de Editura Katartis – „Despre înțelepciune, pe înțelesul tuturor. Atelier interactiv de teatru” & „Cum construim un copac. Atelier interactiv și de bricolaj”. Ei vor citi, bricola și crea povești despre natură și prietenie pentru a învăța cât de importantă este relația dintre cele două.

    Biletele sunt disponibile online pe site-urile Entertix.ro și Myticket.ro, dar și la Casa de bilete a Teatrului (Str. Piața Amzei 13) – nr. tel. 0767 934 374.


    PROGRAM

    VINERI | 26 IANUARIE

    10:00 – 10:40
    URSUL PĂCĂLIT DE VULPE (3-6)
    Teatrul Ion Creangă, București, România
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mare

    17:30 – 18:10
    NORR ÎN LUMEA CULORILOR (0-3)
    Teatrul Regina Maria, Oradea, România
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mică

    19:30 – 20:10
    NORR ÎN LUMEA CULORILOR (0-3)
    Teatrul Regina Maria, Oradea, România
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mică

    SÂMBĂTĂ | 27 IANUARIE

    10:00 – 10:45
    LASĂ-ȚI VISELE SĂ ZBOARE (2+)
    Flores Teatro Danza, Tampico, Mexic
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mare

    10:00 – 11:00
    CURCUBEUL EMOȚIILOR – ATELIER SENZORIAL (6-12 luni)
    Coord. Julieana Drăghici (Teatrul Ion Creangă)
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mică

    12:00 – 13:00
    CORPUL ÎN MIȘCARE – ATELIER CREATIV DE DANS (2-6)
    Coord. Fernando Leija (Flores Teatro Danza, Mexic)
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mare

    18:00 – 18:45
    LASĂ-ȚI VISELE SĂ ZBOARE (2+)
    Flores Teatro Danza, Tampico, Mexic
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mare

    18:00 – 19:00
    DESPRE ÎNȚELEPCIUNE, PE ÎNȚELESUL TUTUROR –
    ATELIER INTERACTIV DE TEATRU
     (3-6)
    Coord. Daniela Olaru (Editura Katartis)
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mică

    DUMINICĂ | 28 IANUARIE

    10:00 – 10:35
     (2+)
    Escena Miriňaque, Santander, Spania
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mică

    11:30 – 12:05
     (2+)
    Escena Miriňaque, Santander, Spania
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mică

    16:00 – 17:00
    CUM CONSTRUIM UN COPAC –
    ATELIER INTERACTIV ȘI DE BRICOLAJ
     (3-6)
    Coord. Daniela Olaru (Editura Katartis)
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mare

    18:00 – 18:30
    FĂRĂ FRICĂ (3-6)
    Teatrul Ion Creangă, București, România
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mică

    18:30 – 19:30
    PRIMII PAȘI DE DANS – ATELIER DE MIȘCARE (4+)
    Coord. Marius Boboc (Teatrul Ion Creangă)
    Teatrul Ion Creangă, Sala Mare


    PARTICIPANȚI

    Compania Teatrală Escena Miriňaque, Santander, Spania

    Spectacolele Companiei au ajuns pe scenele din toate colţurile lumii, acoperind 3 continente. Datorită turneelor, spectacolele au fost jucate în ţări precum Chile, Argentina, Paraguay, Mexic, Orientul Mijlociu şi SUA. Anual, Escena Mirirňaque oferă peste 80 de reprezentaţii pe diferite scene. În cei 20 de ani de activitate, a reuşit să conceapă peste 30 de creaţii artistice în toate formele artei teatrale. Repertoriul lor se adresează întregii familii, faţă de care şi-a luat angajamentul de a dezvolta constant teatrul dedicat copiilor. În prezent, compania este ajutată de asociaţii naţionale şi internaţionale precum TEVEO şi SMALL SIZE. Ca recunoaştere a eforturilor depuse, palmaresul lor include trofee precum Premiul MAX (2007 şi 2013), Premiul Teatrului Naţional Garamond (2007) şi alte numeroase distincţii.

    Compania de dans Flores Teatro Danza, Tampico, Mexic

    Flores Teatro Danza este o companie de dans contemporan din oraşul Tampico, Mexic. Compania este rezultatul colaborării dintre Alejandro Chavez Flores şi Fernando Leija Flores, începută în anul 2012. Discursul lor pendulează între dans şi teatru şi îşi doreşte să surprindă corpul ca pe un tot unitar. Cei doi sunt cunoscuţi pentru accentul sporit pe care îl pun pe elementul estetic din spectacole, cu scopul de a crea metafore vizuale şi de a lăsa, implicit, o impresie de durată în mintea spectatorilor. Compania este membră a Latin American Network for the Early Years VINCULAR, alături de alte companii din Mexic, Chile, Argentina şi Brazilia. Artiştii din această organizaţie au în comun acelaşi scop: crearea spectacolelor de calitate pentru copiii cu vârsta până în 6 ani.

    Teatrul Ion Creangă, București, România

    La data de 4 mai 1965, Teatrul Ion Creangă a invitat spectatorii în sala de spectacole pentru a-i încânta cu povestea lui Harap Alb-primul personaj care a păşit pe scena acestuia. Din acel moment, Teatrul s-a concentrat constant asupra inovaţiei privind producţiile pentru copii, dar şi asupra formării unei echipe care să poată duce mai departe acest ţel, al unei arte dedicate în totalitate publicului tânăr. în prezent, Teatrul şi-a asumat misiunea de a forma micii spectatori prin spectacole care merg dincolo de convenţionalitatea obişnuită. Prin urmare, copiii sunt invitaţi să fie parte activă din atmosfera creată de acestea.

    Teatrul Regina Maria, Oradea, România

    Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria continuă tradiţia artistică a Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret cu acelaşi nume, înfiinţat în Oradea în 1950. De-a lungul timpului, Trupa Arcadia a fost ajutată de talentul mai multor personalităţi din lumea artistică, printre ele aflându-se şi regizoarele Kovács Ildikó sau Francisca Simionescu, considerate inovatoare ale spectacolelor pentru copii. Scenograful Paul Fux, la rândul lui, a revoluţionat arta teatrală de gen. Repertoriul cuprinde atât reprezentaţii clasice destinate celor mici, inspirate de texte consacrate, cât şi dramatizări şi scenarii originale contemporane care au la bază problematici actuale.

    From our Instagram

    LIVRARE GRATUITĂ

    La comenzi peste 300 lei

    PLĂȚI ÎN SIGURANȚĂ

    Plătești la curier în momentul livrării