Produsul a fost adăugat

Sari la conținut

🚚 Transport rapid | 2-3 zile lucrătoare! 🚚

    Artă egipteană pentru copii: descoperă povestea „Micul Nun”

    15 Jul, 2022
    Artă egipteană pentru copii: descoperă povestea „Micul Nun”

     

    Copilul tău iubește arta?

    Fie că se murdăresc cu vopsea pe degete, desenează cu creta pe trotuar sau colorează pe carte, nimic nu-i face mai fericiți pe cei mici decât să-și creeze propria artă.

    Însă, beneficiile artei pentru copii merg dincolo de distracție. Studiile au arătat că procesul de creare a artei îi ajută pe pitici pe tot parcursul dezvoltării lor. Aici se alătură și cărțile, depozitul nemărginit de cunoștințe, emoții și experiențe.

    Cărțile de artă pentru copii sunt instrumente eficiente de educare. Învățarea artei, alături de imagini, personaje și situații, îi va ajuta pe copii să-și exerseze abilitățile creative de rezolvare a problemelor, precum și să dobândească o gândire critică.

    Așadar, venim cu o surpriză pentru cei mici, o carte de artă inspirată din antichitatea egipteană.

    Ce este atât de fascinant la Egiptul Antic?

    Egiptul Antic este un magnet al curiozității, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, de secole. Relatările despre viața specifică antichității egiptene evocă o mulțime de imagini fantastice în mintea noastră și ne oferă ocazia de a ne imagina povești nemuritoare.

    Aici întâlnim regi bogați și puternici, piramide enorme care îți taie răsuflarea, bogăție și zei mistici. Aceste lucruri reprezintă esența tuturor poveștilor, iar faptul că au existat cu adevărat în istorie le fac cu atât mai atractive.

    Pe de altă parte, oamenii au un interes înnăscut pentru trecut. O modalitate de onora și de a ne aminti trecutul este aducerea temelor egiptene în prezentul nostru.

    În plus, cei mici au o fascinație pentru descoperire și necunoscut, iar arta și antichitatea egipteană reprezintă o sursă interminabilă pentru aceștia.

    Micul Nun, de la mit la adevăr

    Potrivit culturii egiptene vechi, universul ar fi fost la început un ocean fără sfârșit, pe care l-au denumit „Nun”. Toate ființele vii, lumina, culorile au luat naștere din Nun. Având habitatul natural în mlaștină, acoperit de plante acvatice, hipopotamul Nun reprezintă un simbol al primului ocean al lumii. Ba mai mult, i-ar fi luat chiar și culoarea.

    Cum au fost descoperiți hipopotamii albaștri? Ei bine, conform obiceiului egiptean, atunci când o persoană trecea în neființă, mai multe obiecte erau puse lângă sarcofagul său. Acestea aveau rolul de a-l însoți pe cel decedat în momentul renașterii.

    Micii hipopotami albaștri au fost găsiți în morminte de la sfârșitul Regatului Mijlociu și reprezintă simboluri ale învierii. În prezent, există în jur de 50 de exemplare, pe care le găsim răspândite în marile muzee ale lumii (Cairo, New York, Paris, Berlin, Austria).

    Cel mai curios lucru este că fiecare dintre micii hipopotami albaștri arată diferit. Dimensiunea și motivele decorative dau un farmec aparte figurinelor.

    Peste timp, până în prezent în biblioteca Katartis

    Micul Nun” reprezintă o incursiune emoționantă în istoria artei Egiptului Antic. Sculpturile antice egiptene sunt sursa de inspirație pentru o poveste cu suspans, ușor melancolică.

    Descoperă alături de cel mic curiozități despre civilizația veche și călătoriți împreună printre dunele de nisip, sus către piramide. Propune un joc! Cine poate fi hipopotamul albastru și care este scopul explorării sale? Cu ce sunt diferiți hipopotami din prezent în comparație cu cei din poveste? Ce altă culoare i-ar atribui?

    Aceste mici joculețe îi vor provoca gândirea creativă copilului și îl vor stimula să găsească răspunsuri la întrebări îndrăznețe.

    Provocarea este doar începutul, iar adevărata aventură începe atunci când îți dai seama că nu cunoști traseul. Explorați, aflați, minunați-vă împreună! Arta egipteană este o exprimare a culturii și credințelor noastre, ca oameni.

    Să ne lăsăm pierduți în valurile vremurilor!

    From our Instagram

    LIVRARE GRATUITĂ

    La comenzi peste 300 lei

    PLĂȚI ÎN SIGURANȚĂ

    Plătești la curier în momentul livrării