Produsul a fost adăugat

Sari la conținut

🚚 Transport rapid | 2-3 zile lucrătoare! 🚚

🚚 12 Lei EasyBox sau 20 Lei SameDay 📦

Livrare Gratuită 🎁 Peste 300 Lei

Cum explorăm copilăria prin umor și ce învățăm: Viața în sălbăticie

25 mar., 2022
Cum explorăm copilăria prin umor și ce învățăm: Viața în sălbăticie

Tu ce fel de povești îi citești micuțului tău?

Literatura este foarte importantă pentru copii. Și nu vorbim aici doar despre dobândirea unei pasiuni pentru lectură. Ci despre dezvoltarea lor pe termen lung. De aceea, alegerea unor cărți potrivite poate fi o sarcină dificilă.

De obicei, poveștile memorabile ale copilăriei sunt cele care conțin imagini vii, cu jocuri de culori, personaje hazlii și carismatice, scene fantastice. Ele sunt atractive pentru cei mici deoarece acestea le oferă ocazia să exploreze tărâmurile imaginației. Astfel, pot înțelege și aborda diferit probleme din lumea reală.

Unde mai pui că, la vârste fragede, mintea celor mici asimilează o mulțime de informații, dezvoltarea cognitivă fiind susținută în mod constant. 

Vrei să afli mai multe? Rămâi alături de noi. 

Poate fi umorul o modalitate de educare?

Răspunsul poate te surprinde, dar da, poate fi. Odată ce percepe gluma, creierul celor mici eliberează dopamina, hormonul fericirii. Pe lângă faptul că se instalează starea de extaz, creativitatea și memoria pe termen lung a micuților este stimulată. În timpul acestui proces, copiii deprind abilități cognitiv-emoționale. 

Mai mult, unii specialiști spun că umorul poate transforma o situație potențial negativă într-una pozitivă. Astfel, legătura dintre tine și puiul tău este consolidată.

Uite un exemplu. Atunci când copilul nu vrea nu vrea să-și strângă jucăriile. În loc să ridici vocea ta peste țipetele lui, ai putea opta pentru un cântecel amuzant. Curios, asemenea tuturor copiilor, sigur se va alătura și va uita de îndârjirea lui.

Și citirea poveștilor reprezintă o modalitate prin care poți contribui la procesul de învățare continuă.

Cum îi atragem pe cei mici în „capcana cărților”?

Majoritatea copiilor adoră să asculte și să citească povești pline de umor. O doză de râs zilnică este bună pentru sufletul, dar mai ales pentru mintea piticilor cititori.

Cei mici nu se nasc cu pasiuni, ci le dobândesc. În acest demers, cărțile amuzante îi ajută să se îndrăgostească de lectură. Ei asociază actul de a citi cu ceva distractiv și devin mult mai motivați să o facă. Chiar și celor mai reticenți le este stimulat interesul.

Când copiii citesc cărți, ei se raportează la scenele care le-au stârnit o emoție și, în acest fel, reușesc să-și amintească mai mult din poveste. Spre exemplu, fabulele amuzante vin la pachet cu o serie de personaje pline de haz, pe care probabil cel mic nu le va întâlni în realitate. Dar, prin intermediul cărții, reușește să viseze. 

Pot fi poveștile pline de umor o reflexie a realității?

Hmm. Sigur că da. În plus, acestea îi ajută pe cei mici să facă față situațiilor dificile cu care se confruntă în copilărie.

Un subiect delicat poate fi explicat pe înțelesul copiilor prin intermediul fabulelor amuzante. Problema este abordată diferit, iar personajele distractive creează o legătură care le permite celor mici să se identifice cu anumite comportamente și acțiuni. Și, astfel, să găsească rezolvări sau explicații pentru aspecte din viața de zi cu zi.

Cum este posibil?

Ei bine, în cărțile amuzante, personajele se confruntă cu situații similare cititorului. Acestea pot include evenimente din viață, dezbateri ale societății și multe altele. Prin umor, piticii pot vedea partea mai ușoară a problemei.

Să înțelegem mai bine prin fabule

Când spunem umor pentru copii, spunem „Viața în sălbăticie”.

Colecția de cărți educative abordează teme importante pentru cei mici. Folosindu-se de limbaj amuzant și ilustrații hilare, autorul Nicholas Oldland reușește să contureze o lume în care fiecare personaj ne oferă o lecție importantă.

Grija pentru mediu, gestionarea timpului și lucru în echipă sunt doar câteva dintre temele abordate. Personajele hazlii se remarcă prin personalitate lor puternică, iar fiecare ilustrează calități sau defecte.

Fabulele pline de haz transmit o mulțime de mesaje și sunt pline de întâmplări amuzante, cu răsturnări de situație. Copilul este atras de ilustrații încă de la primele pagini, iar dorința de a descoperi și mai mult se strecoară.

Parcurgeți poveștile și împărtășiți impresiile. Ce a vrut, de fapt, să transmită autorul? Mesajul a fost corect receptat? Pot fi îmbunătățite? Rămâne să aflați împreună răspunsurile.

Cărțile sunt un oracol nesfârșit. Trebuie doar să descoperiți paginile care spun povestea potrivită. Vă așteptăm, pe tine și pe piticul tău, cu impresii din călătoria spre lumea imaginației!

 

 

From our Instagram

LIVRARE GRATUITĂ

La comenzi peste 300 lei

PLĂȚI ÎN SIGURANȚĂ

Plătești la curier în momentul livrării