Produsul a fost adăugat

Sari la conținut

🚚 Transport rapid | 2-3 zile lucrătoare! 🚚

🚚 12 Lei EasyBox sau 20 Lei SameDay 📦

Livrare Gratuită 🎁 Peste 300 Lei

Jocul de-a arta: Constantin Brâncuși și Coloana Infinitului

27 oct., 2022
Jocul de-a arta: Constantin Brâncuși și Coloana Infinitului

În fiecare copil se află un mic artist.

Însă, talentul lor creativ depinde de felul în care sunt îndrumați, dar mai ales de iubirea pe care le-o insuflăm față de artă.

De aceea, este important să-i familiarizăm cu marii artiști ai lumii, să-i inspirăm și să-i ajutăm să viseze. 

Iar dacă arta li se pare prea grea, citește-le povești care să-i încurajeze. Prin lectură, vor învăța că este nevoie de multe Încercări” pentru a ajunge acolo unde își doresc. Că orice cale are și obstacole, dar cu perseverență și răbdare, totul este posibil.

Și pentru că iubim arta sub orice formă, dedicăm acest articol marelui sculptor Constantin Brâncuși, care, pe 27 octombrie 1938 a inaugurat Coloana Infinitului.

Hai să aflăm mai multe despre faimoasa operă de artă!

Coloana Infinitului, mai aproape de sufletul copiilor

Coloana Infinitului este o lucrare de artă impresionantă atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Monumentul face parte dintr-un ansamblu ce cuprinde alte trei opere: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului, pe care le puteți vizita cu cei mici în Târgu Jiu.

Lucrarea lui Brâncuși a fost inaugurată acum 84 de ani și are o înălțime de 29,35 metri.

Este atât de înaltă, încât, privind în sus, ai impresia că se unește cu albastrul cerului.

Ce simbolizează Coloana Infinitului?

Ei bine, de-a lungul timpului, oamenii au dat frâu liber imaginației și i-au adus multe interpretări. Însă, monumentul a fost creat ca un omagiu adus celor care au luptat pentru libertatea românilor în Primul Război Mondial.

Așadar, pe lângă artă, îi poți oferi și o scurtă lecție de istorie micuțului tău.

Arta nu are vârstă...

Există un moment potrivit pentru a-i introduce pe copii în opera lui Brâncuși?

Cu siguranță nu! Pentru că arta, la fel ca educația, nu are vârstă. Pentru că nu suntem niciodată prea mici” sau prea mari” pentru a ne îmbogăți sufletul și cultura generală. Ne naștem cu arta în noi și recunoaștem frumosul de la cele mai fragede vârste.

Lumea copiilor este magică. Ei se pot juca pe tărâmul imaginar, născocind cele mai simpatice creații și găsind cele mai neașteptate semnificații. Căci, asemeni coloanei care se înalță spre infinit, imaginația lor nu cunoaște limite.

Educație și dezvoltare personală prin artă

Muzica, desenul, pictura, teatrul, lectura și toate celelalte forme de artă au rol educativ.

Astfel, activitățile creative dezvoltă potențialul creativ al copiilor și îi determină să experimenteze, fără teama de eșec.

Când nu-și găsesc cuvintele potrivite sau nu se pot exprima, cei mici își pot exterioriza emoțiile și trăirile prin artă.

Desenul și pictura dezvoltă dexteritatea copiilor și îmbunătățesc abilitățile motorii fine.

Atunci când se bucură de libertatea de creație, copiii se relaxează, se concentrează mai ușor, devin mai răbdători și mai încrezători în forțele proprii.

Prin culori, materiale și texturi, micuții descoperă universul conceptelor abstracte, reușind să interpreteze și să înțeleagă realitatea în moduri diferite.

Beneficiile artei sunt numeroase. Transformă arta în joacă și ajută-l pe cel mic să exploreze lumea prin filtrul inimii sale.

Află mai multe despre importanța artei și a iubirii în viața copiilor.

Descoperă magia cărților de artă

Dincolo de a-i introduce pe copii în lucrările lui Constantin Brâncuși, Coloana Infinitului este o incursiune în lumea noastră reală, pe care artistul o observă și o exprimă într-o manieră proprie.

E o introducere în lumea pe care copiii noştri o vor creiona într-un viitor apropiat, o frântură de lume care, în funcţie de creativitatea, energia şi resursele lor, va putea arăta diferit de lumea actuală.

Așadar, încurajează-l pe cel mic să deseneze, să lipească, să modeleze, să picteze, să experimenteze.

Oferă-i piatră, lemn și metal și lasă-l să le atingă și să le exploreze cu toate simțurile.

Citește-i cărți de artă și vorbește-i despre marile talente ale lumii, ajutându-l să exprime ceea ce este și ceea ce simte!

La Katartis vei găsi mereu inspirație pentru piticii creativi.

Te așteptăm!

From our Instagram

LIVRARE GRATUITĂ

La comenzi peste 300 lei

PLĂȚI ÎN SIGURANȚĂ

Plătești la curier în momentul livrării