Produsul a fost adăugat

Sari la conținut

🚚 Transport rapid | 2-3 zile lucrătoare! 🚚

Magia Crăciunului și semnificația sărbătorilor pentru copii

21 dec., 2021
Magia Crăciunului și semnificația sărbătorilor pentru copii

Ce iubește cel mai mult micuțul tău la Crăciun?

Poate cadourile, aerul magic, brăduțul veșnic verde, împodobit de mânuțe mici și mari până la refuz. Dar să nu uităm de cel mai important aspect, darurile mii și mii aduse de Moș Crăciun în fiecare an. 

Chiar așa, voi v-ați pregătit scrisoarea cu dorințe? 

Nu vă faceți griji, încă mai aveți vreme, căci Moșul își face timp și pentru întârziați.  

Dar știți voi oare de unde provine tradiția venirii Moșului? Cu alte cuvinte, cum a ajuns bătrânul îndrăgit și misterios să împartă daruri prin toată lumea. Unde mai pui, că face totul într-o singură noapte, în liniște.

Hai să desfacem împreună firul poveștilor.

Legenda lui Moș Crăciun și tradiția din strămoși

Asemenea legendei venirii lui Moș Nicolae, cea a Moșului Crăciun nu este nici ea lipsită de semnificații. Pesemne de aici izvorăște tradiția de atâția și atâția ani de zile.           

În popor se spune că Moșul era un bătrân sărman care făcea jucării. Acesta muncea tot anul cu spor la confecționarea lor, iar pe 25 decembrie mergea la târg pentru a le vinde. Cum oamenii de atunci nu erau foarte înstăriți, bătrânelul își vindea marfa destul de ieftin. Astfel, orice copil, indiferent de situația materială, se putea bucura de jucărioarele făurite cu atâta drag.   

Se mai spune că, într-un an, la întoarcerea spre casă, Moșul zărește trei copilași triști care nu primiseră nicio jucărie în acea zi. Văzându-i necăjiți, regretă că nu a mai păstrat câteva dintre jucăriile duse la târg. 

Dorința de a-i ferici pe cei trei prichindei este atât de mare, încât, ca prin minune, mai găsește o jucărie pe fundul sacului, pe care le-o oferi zâmbind. 

Astfel, de atunci și până în prezent, Moșul vine cu daruri în fiecare an, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie, pentru copiii de pretutindeni.

Legenda lui Moș Crăciun în tradiția creștină       

Așa cum spuneam, legenda Moșului are mai multe interpretări. Dintre cele mai cunoscute este și cea pe care o povestim acum.                                                                                                                             

Se spune că Maica Domnului, cuprinsă fiind de durerile nașterii, ar fi cerut adăpost lui Moș Ajun. Neavând loc destul și nicio situație materială prea strălucită, acesta o îndrumă pe Maica Sfântă către locașul fratelui său mai mic și mai înstărit, Moș Crăciun. 

Cum Crăciun lipsea de acasă, Crăciuneasa este cea care o întâmpină pe Maica Domnului. Însă, de teama soțului său, aceasta o conduce spre grajdul vitelor, unde o ajută să-L nască pe Pruncul Iisus. Aflând toate acestea, Crăciun își pedepsește aprig soția, tăindu-i mâinile. Dar Maica Domnului cea plină de har o vindecă pe femeie ca prin minune.

Se zice că, după ce a văzut întâmplarea și după ce descoperă Pruncul din iesle, Crăciun se căiește amarnic și cere iertare Domnului. Mai mult, a doua zi ar fi împărțit toată averea sa copiilor sărmani. 

De atunci, în fiecare an, Moș Crăciun vizitează casele în Ajun de sărbătoare, cu sania trasă de reni și tolba plină de cadouri. Intră tiptil pe horn și lasă darurile sub bradul frumos împodobit.

Crăciun de poveste alături de cei mici și mari

Sărbătorile de iarnă sunt speciale pentru adulți, dar mai ales pentru copii. Ce înțeleg cei mici și cum îi pregătim pentru această perioadă?

Înainte de toate, părinții nu trebuie să se lase copleșiți de agenda plină cu lucruri de făcut. Decembrie este luna cadourilor și a bucuriei, iar emoțiile trebuie neapărat împărtășite cu cei mici.

Pentru copilașii care merg la școală, sarcina părinților este cu mult mai ușoară. Ei sunt deja introduși în atmosfera de sărbătoare, prin pregătiri temeinice pentru serbare și decorarea sălilor de clasă.

Însă, atitudinea și emoțiile față de acest eveniment numit „sărbătoare” se deprind de acasă. Prin povești și amintiri din propria copilărie, împodobirea bradului și diferite activități specifice acestei perioade, cum ar fi pregătirea bucatelor pentru masa de Crăciun. 

De asemenea, cei mici ar trebui să cunoască și semnificația spirituală a Crăciunului. Așadar, vorbește-le despre Nașterea Pruncului Iisus și legătura cu tradiția venirii Moșului. Ajută-i să înțeleagă importanța morală a evenimentului și cadourilor, prin diferite joculețe.

Uite unul scurt, creativ și distractiv.

Întreabă copilul: Ce înseamnă Crăciunul pentru tine?. Apoi, roagă-l să îți răspundă printr-un desen. Nu ezita să participi și tu la acest joc. Acest lucru îl va stimula și nu va simți totul ca pe un test. 

Compară desenele la final. Cu siguranță, rezultatul te va surprinde. 

Vreme de cadouri prețioase pentru minți curioase

Cum ziceam, decembrie este, în mare parte, luna cadourilor. 

Psst, părinți! Astupați-le urechile celor mici și hai să ne sfătuim în legătură cu idei de cadouri. 

Alege un dar prețios, a cărui însemnătate să fie înțeleasă pe deplin de către copil. Pe lângă jucării frumoase și dulciuri gustoase, important este să le oferim prichindeilor lucruri care să îi îmbogățească moral. 

Ce poate fi mai minunat decât o carte cu povești și aventuri de familie?

Colecția de cărți Franklin, atât de iubită și îndrăgită, reprezintă cadoul ideal. Prin ochii Țestoasei Franklin, copiii descoperă viața la școală, importanța interacțiunii într-un colectiv și, nu în ultimul rând, rolul suportului oferit de părinți.

Pline de umor, curaj și peripeții, poveștile lui Paulette Bourgeois le arată celor mici că viața nu este atât de complicată, mai ales când au parte de sprijinul necesar.

O carte este mai mult decât un simplu dar. E esențială în dezvoltarea celui mic și reprezintă totodată o amintire materială și sentimentală. 

Explorați împreună puterea cunoașterii prin cuvinte și imagini deosebite!

From our Instagram

LIVRARE GRATUITĂ

La comenzi peste 300 lei

PLĂȚI ÎN SIGURANȚĂ

Plătești la curier în momentul livrării