
Iubim cărțile pentru copii.
De aceea, ne dedicăm cu totul scopului de a scoate la iveală cele mai bune povești pentru pitici. Mii de personaje fantastice, sute de cuvinte pline de morală, ilustrații originale, autori creativi și legături dincolo de coperți.
Nu-i ușor cu literatura pentru cei mici, astfel că, suntem mereu atenți la cărțile pe care le alegem. Ele trebuie să le transmită ceva, să le întărească pasiunea pentru lectură și, nu în ultimul rând, să-i și distreze. Totuși, vorbim despre vârste fragede.
Cum pot descoperi copiii noștri lumea dacă nu prin povești?
Să nu mai mărim suspansul. Așa cum vă puteți da seama și din titlu, vă întâmpinăm, pe tine și și micuțul tău, cu două noi cărți inspiraționale.
Să le explorăm filele magice...
„Încercări”, succesul presupune și eșecul
De unde știi ce este posibil dacă nu încerci?
Cartea oferă răspunsuri întrebării. Pentru toți cei care sunt la început de drum, au îndoieli și cred că nu sunt suficient de buni, povestea are un îndemn prețios. Chiar de nu iese așa cum ai sperat, încearcă din nou până totul este perfect sau apropiat de visul tău.
Scrisă de Kobi Yamada, autor bestseller New York Times, și ilustrată de Elise Hurst, cartea transmite un mesaj cu multe înțelesuri. Eșecul este doar începutul călătoriei, ai un drum lung în fața ta. Această poveste este fascinantă pentru cei mici, dar îi surprinde și pe cei mari. Un subiect greu de înțeles de fiecare dintre noi este redat atât de sugestiv, sub forma unei metafore, într-o carte destinată copiilor.
Parcurgerea acesteia va stimula atât gândirea micuțului, cât și gândirea ta. Mai ales că, mesajul puternic este susținut și de ilustrațiile realizate alb-negru, într-o manieră autentică.
De altfel, o modalitate prin care poți stârni discuții productive într-o sesiune de lectură în familie. Ce este eșecul? Ce învățăm din această experiență?
Hai să împărtășim răspunsurile!
„Poate” ești mai uimitor decât știi
Te-ai întrebat vreodată de ce ești aici?
Cu această întrebare, cea de-a doua poveste a lui Kobi Yamada explorează unicitatea, potențialul fiecărei persoane de pe pământ și speculează cu privire la ceea ce ar putea face orice copil în această viață.
O carte cu mesaj puternic care îți va atinge inima, orice vârstă ai avea. Creează-ți propriul drum prin lume și fii dispus să te afișezi așa cum ești. Dansează în ritmul propriei piese!
Ilustrațiile realizate la granița dintre realitate și imaginație de Gabriella Barouch sunt absolut fascinante. Plus o surpriză pentru toți. O zicală foarte populară se materializează printre paginile magice. Crede-ne pe cuvânt, cunoștințele copilului tău vor fi îmbogățite după parcurgerea poveștii.
Noi am așteptat cu nerăbdare cele două cărți și suntem încântați să împărtășim cu voi aceste două oaze ale cunoașterii pentru cei mici. Cele două titluri urmează să fie lansate în această lună, așa că vă sfătuim să ne urmăriți precum detectivii pentru a afla când sunt disponibile.
Țineți mereu în minte un lucru:
„Calitatea vieții voastre va oglindi calitatea întrebărilor pe care vi le veți pune...” – Kobi Yamada