
Totul a început cu un bob
În adâncul pădurii, viața are un fel aparte de a se desfășura. Aici, razele soarelui sunt mai jucăușe, mângâind frunzele copacilor răsfățate de adierea vântului. Păsările cântă voioase amintind de un cor divin, iar micile viețuitoare se relaxează la umbra arborilor seculari.
Aici e tihnă și nestrămutare, iar aerul pare să încarce plămânii cu toată energia pământeană. Miros de crengi și flori sălbatice se îmbină într-o armonie a simțurilor, ce-ți tresaltă inima cu fiecare pas făcut. Lungile cărări te poartă spre un univers al liniștii și bucuriei începuturilor.
Apoi s-a făcut pădure
Este maiestuoasă natura ce ne înconjoară și ne răsfață cu darul vieții în fiecare zi. Adesea uităm să stăm și să-i observăm splendoarea. Astăzi vă invităm la plimbare în inima acestui spectacol de culoare, arome și forme. Haideți cu noi „În adâncul pădurii”, pentru a descoperi o odă închinată mediului înconjurător. Enciclopedia prezintă lumea din spatele foșnetelor, cum o sămânță este suficientă pentru a crește un arbore, cum se dezvoltă o pădure, tipurile de codri și toate vietățile pe care le poți întâlni în calea ta.
Limbajul cărții este accesibil, iar ilustrațiile dinamice și viu colorate, cu accent pe detaliile care încântă privirea cititorului. Pagină cu pagină, veți simți că sunteți acolo, că respirați aerul tare al pădurii sau veți căuta alături de micile zburătoare, culcuș la venirea toamnei.
Povestea vă poartă pașii prin toate pădurile lumii, de la foioase la conifere, tipuri de soluri și de copăcei, dar și viețuitoarele ce-și găsesc adăpost la umbra lor. Timpul își urmează cursul firesc, pe parcursul celor patru anotimpuri. Tu și micuțul tău sunteți gata de mai mult timp de calitate petrecut împreună?
Natura e a noastră, a tuturor
Tot mai des auzim de păduri defrișate, de animăluțe rămase fără mediul natural, iar acum în risc de dispariție. De aceea susținem că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Și credem cu tărie că fiecare copil care învață să prețuiască natura, învață de fapt să iubească viața pe Pământ și vrea un viitor mai bun. Iar noi ca părinți, bunici, educatori, învățători, în fond oameni, nu putem decât să-l sprijinim.
Pentru cei mici, primul exemplu sunt părinții. Ei reprezintă centrul universului lor, iar acțiunile pe care le fac sunt cele care definesc viitorul adult. Noi îți venim în ajutor cu cărțile de care ai nevoie pentru a crește un copil fericit, ambițios, curajos, independent și care iubește natura. Căci cel mai frumos cadou pe care i-l poți face este cunoașterea.
De aceea, și „În adâncul pădurii” este o enciclopedie pentru micii aventurieri, pasionați de descoperire și care vor mai mult de la mediul în care trăiesc.
Oameni suntem, oameni formăm
Și pentru că spuneam că părinții sunt reperul fiecărui copil, poți face o faptă bună mai simplu decât crezi. E de ajuns să cumperi o carte. Și ai făcut deja primul pas pentru viitorul copilului tău. Asta pentru că Editura Katartis și Asociația MaiMultVerde au pornit împreună o campanie de suflet pentru plantarea de copăcei. Fiecare comandă a cărții În adâncul pădurii, înseamnă o donație de 2% pentru această acțiune. Vrem să dezvoltăm împreună rezerva naturală și să ne bucurăm ani mulți de un aer mai puțin viciat și un să le oferim copiilor noștri șansa la o viață sănătoasă.
Spune-le și prietenilor și împreună aducem natura pe locul de cinste, unde ar trebui să rămână. Acțiunile din suflet aduc oamenii împreună. Fii și tu parte dintr-o comunitate a faptelor de bine, a celor care trăiesc cum se cuvine.